Toamna

Apleacă-ți urechea spre inima ta!
Ascultă cum toamna se-așează în ea!
Și pasul ascultă-l! Sub talpa-ți măruntă
se aude o voce, natura iar cântă.

Și simte cum vântul tot bate mai rece
și timpul îți pare că repede trece!
Când ziua-i mai scurtă și soarele nu-i,
îi simți adierea și-auzi al său vui.

Țesută-i pădurea în straie arămii.
Și codrul se-ntreabă dacă mai vii.
Nicicând nostalgia n-a fost mai mare
și gândul profund căzut în visare.

Când ploaia măruntă pământul abundă,
privesc spre fereastră cu lacrima ștearsă.
Simțindu-i căderea din nori fumurii,
mă-ntreb dacă-i noapte sau încă e zi?

Așa este toamna – joc de magie!
Privirea-n culori ruginii iți îmbie.
Mirosul cu poame bogate-ți îmbată.
Te face să tremuri dimineața îndată,

și cald și mai rece, și soare și nor,
și cântec și tunet și vis călător.
Tu, Toamnă, mă faci felurit să trăiesc!
Natură divină, cât te iubesc!

Vezi toate poeziile: