Inima și Litera Refracție poezie ink Cristianahart
Refracție
Stropi de întuneric, haos în mișcare,
un suflet se deschide fără de hotare.
Își retrăiește povestea cu linii fluide,
printre umbre și tăceri de vindecare avide.
Timpul se oprește, te ascult și tac.
În ziduri înalte mă cuprind, mă îmbrac.
Într-un vârtej de gânduri fără mască m-așezi.
Mă respingi în neanturi, mă alungi, nu mă vezi.
Clipa devine o poveste abstractă.
Prin cerneala trăirii, lumina-mi refractă.
Fără contururi clare, fără un sens precis,
doar emoții pure într-un gest decis.
În tăcerea forțată, un crâmpei de liniște răsună.
Cu blândețe, o voce divină în inimă-mi adună
ecouri de gânduri, un dans mut fără glas sau cuvânt,
doar înțelegerea clară că sunt, dar nu-ți sunt.
Când lumea va încerca să îți spună să devii ceea ce nu ești, doar amintește-ți că ești deja de-ajuns așa cum ești.
Ești ceea ce trebuie să fii, chiar și într-o zi cu nori pe cerul inimii.
Când oamenii nu văd, nu aud sau nu vor, simte-ți bătaia inimii, acolo e răspunsul că meriți și contezi.
Comenteaza