Unde înfloresc razele
Soarele se strecoară printre frunze ca un copil curios, luminând o grădină care nu este doar plină de flori, ci de șoapte, de gânduri de iubire.
Macii roșii își ridică pălăriile spre cer, albăstrelele dansează în vânt, iarba murmură povești luminoase de vară, iar eu, iar tu, contopiți in galben.
În mijlocul acestei simfonii vegetale, lumina nu cade, ea înflorește . Fiecare rază este pictată cu grijă, ca o pensulă care atinge sufletul pământului.
Privește! Aici nu este doar o bucată de vară, este o grădină interioară, o stare: bucuria de a fi viu, de a privi, de a respira culoare. Este un loc unde florile nu cresc din rădăcin, ci din lumină. Unde privirea se odihnește și inima se deschide.
Dacă această grădina ți-a vorbit în culori și lumină, scrie-mi . Ea poate fi trimisă ca dar ritualic, imprimată sau însoțită de o poezie personalizată.